Tu de ce calatoresti si ce anume te motiveaza sa o faci?

Si, mai important de atat, te-ai gandit vreodata ce impact ai asupra locurilor pe care le vizitezi, prin faptul ca mergi acolo?

Turismul este benefic economiei unei tari pentru locurile de munca pe care le creeaza, dar in acelasi timp el poate afecta autenticitatea si cultura acesteia daca nu este realizata responsabil.

Pana recent, aveam o viziune mai egoista si o faceam doar pentru experientele noi pe care le pot avea cunoscand culturi si locuri noi. Cum poate sa imi fie benefic mie si cum pot sa am de castigat de pe urma calatoriilor mele, doar sa primesc, dar sa nu dau nimic inapoi.

Datorita Be Tourist, am avut ocazia saptamana trecuta sa vizitez un orasel din Malaezia, de care nici localnicii nu stiu foarte multe, el se numeste Raub. In trecut era un oras minier in care se exploata aurul. Cand zacamintele s-au terminat, localnicii au trebuit sa se reinventeze pentru a putea supravietui, asa ca au recurs la agricultura sau au deschis diferite afaceri de familie.

Ce imi place aici este simplitatea locului si a oamenilor. Spre deosebire de orasele mari ca si KL, in care conteaza mai mult aparentele si rasa de care apartii, aici toti sunt prieteni si impart toate bucuriile si necazurile impreuna, ca in familie.

 

 


 

Brutarul cantaret

Prima oprire, a fost in bucataria lui Francis. Familia lui prepara de generati Lo Mai Chi si alte delicateturi dulci. Ne-a primit cu o caldura incredibila si ne-a invitat sa invatam cum sa facem si noi Lo Mai Chi, un fel de gogosi umplute cu nuca de cocos, ce sunt gatite la aburi. Ne-a povestit cum incearca sa pastreze traditia si face totul de mana, folosind doar ingrediente naturale, fara conservanti. Dar, asta are un pret, implica foarte multa munca si trebuie sa se trezeasca in fiecare zi, la ora trei dimineata, pentru a prepara totul.

Ne-a marturisit ca i-ar placea sa transmita si el mai departe traditia si sa mentina in viata afacerea familie, dar e foarte putin probabil ca asta sa se intample. Orasul este pe moarte si aproape niciun turist nu le mai calca pragul. In epoca vitezei, putini mai stiu sa aprecieze calitatea produselor facute de mana si foarte putini mai vor sa invete meseria asta, care in cazul lui, va muri odata cu el. El pare ca a facut deja pace cu asta si inainte de a pleca, ne incanta cu o melodie si ne arata trofeele lui de la karaoke.

 


Omul pesterii

Se autointituleaza singur asa si e mandru de asta. De mic a simtit o chemare de la divinitate si a ales sa isi petreaca viata in pestera Tok Machang, din aproprierea satului in care locuia. Simte ca e de datoria lui sa ocroteasca pestera si viata pe care o cuprinde ea. Ne-a aratat toate secretele pesterii si vietatile din ea: stalactite si stalacnite, cristale, lilieci si greierasi. M-am simtit copil din nou, incercand sa ghicesc formele ascunse in peretii pesterii. Tindem des sa uitam cum sa fim prezenti si sa apreciem frumusetea lucrurilor simple.

 


Taietei de casa

Au ajuns sa fie si in Asia o raritate taieteii de casa, ciudat, stiu. Dar asta, pentru ca nu multi mai prefera sa stea ore intregi sa ii pregateasca si aleg sa ii cumpere gata facuti, bineinteles facand rabat la calitate si sanatate.

Am fost invitati de Alan sa invatam sa facem taiatei de casa si sa vedem cata munca implica, asta si cand ai ustensilele necesare: aparat de amestecat (un fel de robot de bucatarie) si banda rulanta de presat. Alan a avut rabdare sa ne arate la fiecare in parte cum se preseaza aluatul prin banda si cum dintr-o banda lunga si foarte fina de aluat ies taietei ingusti si gumati. Pare usor de spus dar am realizat cat de neindemanatici suntem, cand am fost pusi sa incercam.

Alan ne-a mai povestit ca si el va fi nevoit sa inchida afacerea familie in curand, pentru ca nu are cine sa il ajute. Unul dintre putinele locuri cu taietei de casa ce a mai ramas din zona aceasta va fi inchis si traditia se va pierde. Asta si multe alte traditii sunt pe cale de disparitie.

Daca am fi mai responsabili in privinta turismului pe care alegem sa il practicam si daca autoritatile ar promova mai bine traditiile si cultura locului, ne-am putea bucura de un turism mai autentic. Ne apartine in egala masura datoria de a conserva cultura unui loc pe care il vizitam.

 


O noapte magica la Ming He Yuan Resort

Noaptea am petrecut-o la un resort incredibil de dragut, de unde puteai sa admiri tot oraselul. Resortul este cocotat pe un deal si drumul cu jeepul pana la chalet, seamana mai mult cu un roler coaster, dar pe care oricine il poate aprecia.  Chaletul este foarte primitor si frumos amenajat si, are tot ce ai nevoie.

 


 

O plimbare 4×4 

Dupa micul dejun am plecat cu doua masini 4×4 pana la cascada Lata Berembun aflata la 15km de Raub. Am fost avertizati ca drumul este unul forestier si ca nu este un drum turistic, dar nu am fost pregatiti mental pentru ce a urmat. Acum cativa ani am fost intr-un safari in desert cu 4×4, in Dubai si am vazut cum este sa derapezi pe dunele de nisip incat sa ai impresia ca te vei rostogoli; asa ca mi-am zis ca nu poate sa fie mai rau de atat, dar m-am inselat. Ne-am urcat voiosi si cu zambetul pe buze in spatele jeepurilor si am asteptat ca aventura sa inceapa. Prima parte a drumului a fost chiar draguta, privelistea asupra junglei a fost una superba si am profitat cu totii sa ne tragem in pixeli pe toate camerele posibile.

Dar, apoi a venit partea plina de tipete, ploaia de coate in cap si lovituri de dslr-uri pe tot corpul, ramuri peste fata, muscaturi de tot felul de insecte si o dorinta de a ne vedea din nou parintii, foarte mare. Au fost momente in care jeepurile au intrat pana peste roti in noroi, cand s-au inclinat mai mult de 45 de grade si cand au trecut peste niste roci incredibil de mari. Cand mai aveam doar un pod de traversat pentru a ajunge la cascada ni s-a spus sa fim un pic mai entuziasmati. Pentru ce? Pentru un pod? Nu! Pentru ca, just for fun, vom traversa raul cu jeepul. Aia adrenalina si tipete ce ne-a “revergorat” toate simturile nu am mai simtit de multa vreme!

 

 

 

Premiul nostru ca am supravietuit a fost o balaceala in apa bocna, care ne-a amintit ca suntem in viata si ca nimic nu putea sa fie mai perfect de atat in momentul ala. M-am simtit recunoscatoare ca am avut experienta asta si ca am putut sa impartasesc momentele alea cu niste oameni geniali.

 

 


 

Pranz cu liderul orasului

Am avut onoarea sa luam pranzul cu liderul orasului Raub. El a venit insotit de ziaristii locali, care au vrut sa stie mai multe despre noi. Am aflat foarte multe despre ce inseamna sa fii liderul orasului si ce presupune asta. Spre deosebire de tarile din occident, unde toti vor sa ajunga la putere pentru a o exercita in beneficiul lor, aici am ramas socata sa aflu ca seamana mai mult cu un voluntariat. Orasele mici ca Raub, nu au primar ci au un lider si responsabilitatile lui sunt foarte multe: trebuie sa faca planuri de dezvoltare pentru infrastructura si pentru dezvoltarea economica a orasului. El, este ales de catre guvern, in functie de cat de mult a fost implicat in comunitate si de cat de mult a ajutat oamenii acesteia. Bine, o sa zici ca e acelasi lucru cu un primar, da e mai mult de atat. De exemplu daca proiectele de dezvoltare nu sunt finantate de catre guvern, el trebuie sa gaseasca sponsorizari sau sa faca proiecte cu sectorul privat. Pe langa asta, in comunitate, el trebuie sa ajute pe toata lumea care ii cere ajutorul. Si, cu toate responsabilitatile descrise, el nu este platit nici macar cu salariul minim pe economie. De aceea, el trebuie sa gaseasca alte surse de venit pentru a supravietui. Fiind liderul orasului  este doar pentru ca vrea sa ajute la dezvoltarea comunitatii din care face parte; este familia lui.

 

 


 

Cel mai batran pom de durian din Malaezia

Dupa pranz, domnul Tan ne-a invitat sa mancam durian la ferma din apropriere. Durian este fructul ala, de care poate ai auzit, ca este foarte urat mirositor. Eu una il ador, are un gust foarte bun si mirosul mi se pare unul dulce.

Pentru ca nu este sezonul de durian si pentru ca specia pe care am incercat-o este cea mai buna, calitativ vorbind, ea se numeste Musang King Durian, un kilogram este “doar” 200 de lei. Am avut noroc sa fie cativa duriani gata de mancat; acestia cresc in copaci, arata ca o bila de buzdugan, cu tepi si doar cand sunt gata, cad singuri din copaci. La fermele de durian, cand este sezonul lor, cei care ii culeg, trebuie sa doarma acolo pentru ca atunci cand cad din pom, indiferent daca se intampla si la 2 noaptea, se duc repede sa ii culeaga, inainte ca maimutele sau insectele sa ii strice. Pentru ca e periculos sa treci pe sub pomi, mereu cei de acolo poarta casca de protectie. Pentru noi nu a fost cazul, pentru ca erau mici cei din pomi.

Am invatat cum sa ii diferentiem pe cei de calitate buna: au o stea destul de vizibila in partea de jos si, asa poti sa stii si cum sa ii deschizi, urmarind varfurile stelei. Dupa ce mananci pulpa samburilor de dinauntru, care seamana mai mult cu o crema de textura branzei cu mucegai, trebuie sa pui apa in coaja si cu ea sa iti speli mirosul de pe degete. In Singapore sunt locuri in care durianul este interzis prin lege si sunt semne care arata ca nu ai voie cu ei in interiorul cladirilor sau a metroului; in Malaezia nu tin minte sa fi vazut.

 

 

 

Aici, la ferma, am avut ocazia sa il intalnim pe omul care a plantat cel mai batran pom de Musang King Durian din Malaezia, acum 32 de ani si am putut sa ne facem poze cu el si cu pomul. A fost o onoare.


Un altfel de turism cu Be Tourist, un turism responsabil

 

Am inceput sa vad lucrurile diferit dupa ce am luat parte la excursia organizata de Be Tourist pentru o mana de bloggeri adunati de prin 6 tari: UK, Lituania, Ucraina, Malaysia, Kenya si Romania. Am fot invitati sa vedem cum ar trebui sa fie o experienta turistica si cum poti sa ajuti o comunitate atunci cand o vizitezi. Nu cred totul se rezuma la cat de multe locuri poti vizita intr-o viata, ci la ce impact ai asupra locului pe care il vizitezi, daca ajuti la conservarea lui sau daca “ajuti” la extinctia lui prin modurile pe care le alegi sa il vizitezi.

Daca ne-am gandi mai mult la cum putem sa conservam locurile in care mergem si mai putin la cati magneti “exotici” avem pe frigider, sunt convinsa ca am avea mai multa bucurie in suflete si niste experiente care nu se pot cantari doar in poze sau in check-inuri pe Facebook. Cautam sa umplem vidul cu escapade si vacante, si speram ca miraculos o sa ne faca sa fim mai feiriciti, si, Doamne ajuta, pe o perioada cat mai lunga. Cred ca daca am calatori mai responsabil, prin moduri in care sa ajutam comunitatea pe care o vizitam, ajutand la conservarea traditiilor si culturii acesteia, ne-am alimenta sufletul cu o fericire mult mai sincera si fara data de expirare.  

 


 

 

Mii de multumiri celor de la  Be Tourism pentru ca mi-au oferit oportunitatea sa iau parte la aceasta excursie geniala!

 

A fost o placere sa va cunosc!

View this post on Instagram

Наверное все слышали выражение, что один день в путешествии по количеству знаний и опыта приравнивается к одному месяцу жизни в обычной жизни. В моём случае, хоть я и  достаточно опытный путешественник, я ещё раз убедился – это чистая правда! И работает даже если это два дня 😁😁 Так и произошло с путешествием #BeTouristMY в отдалённые от туристических троп места, которые еще сохранили ту настоящую, атмосферную малазийскую культуру… 🎋🎏 Про само путешествие я расскажу и покажу чуть позже, но самое важное тут другое – путешествия могут дать не только приятные эмоции, но и осознание того, что мы можем потерять очень глубокий и большой пласт культур, внезависимости украинская она, малазийская или же южноамериканская. И это может произойти именно по причине неосмысленного туризма 😞🤔 Дело в том что туристы и туризм сам по себе очень часто могут разрушать те уникальные места, до которых они добираются 🎑 Я как путешественник, который стремиться по возможности вырваться из стандартных маршрутов в уникальные места я прекрасно понимаю, что со временем, когда они становятся широко известными, могут быть потерянными во всех смыслах, от атмосферы до экологии, именно в виду развития не экотуризма, а урбанизации, наплыва большого количества людей и безответственного бизнеса… Я вспомнил как в Украине посетил 'кришталеву печеру', которая всего несколько лет назад была полностью покрыта кристаллами изнутри, но ввиду безответственного туризма, сейчас это просто коридоры, а кристаллы которые перестают расти от всего лишь одного касания, уже давно полностью умерли. Если бы люди задумывались о экотуризме и будущих путешественника, то это место сохранило бы свою первозданную красоту и волшебство, но оно уже безвозвратно потеряно 🌌 Но в тоже самое время, именно туризм и туристы могут помочь сохранить ту первозданную культуру, обряды и обычаи, поддержать те многовековые традиции, которые сохранились в том или ином уголке нашей планеты 🌎 Если каждый турист будет ответственным, и будет не разрушать уникальные места, а поддерживать их и другие инициативы экотуризма такие как #H_O_P_E_DiscoverRaub, то даже наши правнуки смогут осуществить это путешествие во времени..

A post shared by Ukraine Traveller / Мандри UA (@findwayua) on

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: