Zen…tot drumul?

A fost un drum lung si obositor, in care zenul meu valerian, a fost pus la incercare in repetate randuri. Bineinteles ca deja acuta grija a bagajelor over weighted, de care nu pot sa scap, oricat as incerca, a fost pe primul plan. Melcul nu cred ca ar fi indreptatit sa fie comparat cu mine; eu cand plec undeva in vacanta imi iau casa, deci cand ma mut, vecinii trebuie sa isi impacheteze si ei, ca plec cu blocul.

Cei de la Qatar s-au gandit sa imi spuna cand am ajuns in Ankara, ca nu vor sa imi dea biletul spre Kuala Lumpur. Ca ar trebui sa am si biletul de intoarcere cumparat, ca asa le cere sistemul pentru a-mi da ei biletul de dus. Deja ma pregateam sa scot o lacrima in coltul ochiului pentru efect artistic si sa le zic ca ma asteapta cei 3 copii pe care ii am acolo.  Panica ce se citea pe fata mea l-a facut pe supervizor sa imi ofere ca si solutie sa completez o declaratie pe propria raspundere, ca eu sigur am biletul de intoarcere si ca ei sunt absolviti de orice vina in caz ca nu il am. Ca o zana buna ce a fost, m-a avertizat sa am grija ca, daca la miezul….zilei cand ajung,  descopera autoritatile de acolo ca nu am biletul, ma pot pune sa cumpar unul pe loc.

Parca se ducea efectul valerianei, si acum incepuse sa ma doara capul. Dar dupa un pahar de vin la bordul avionului, m-am gandit ca in cel mai rau caz sun un prieten si ii spun sa imi ia un bilet spre Singapore, pe cel mai ieftin, si sa il prezint pe acesta daca ei chiar ma vor plecata neaparat..

Dupa inca doua pahare de vin aveam tot mai multe idei de cum sa ii conving sa ma lase totusi sa stau un pic la ei in tara. De ce toata problema asta? Pentru ca am fost sfatuita de o prietena sa nu imi fac griji, ca ea cand a fost, si-a luat un bilet spre Singapore, just in case, dar nu i-a cerut nimeni nimic sa dovedeasca ca are biletul de intoarcere. Practic eu as fi putut sa imi fac viza de munca inainte sa plec din Romania, dar ar fi fost implicate multe resurse financiare si timp sa fac asta. Asa ca cea mai simpla solutie este sa vii cu viza de turist, pe care ti-o dau in aeroport si, iti face firma viza cand ajungi, fara alte batai de cap. Deci eu de ce sa imi dau singura mai multe batai de cap? Doar am avut ditamai bagajul de facut si organizat.

Si-am ajuns…

Anyways, am ajuns la vama aeroportului. Si stateam cu Kindelul intr-o mana si cu pasaportul in cealalta. La cea mai mica privire ciudata a vamesului as fi dat un mesaj de pe Kindel sa mi se cumpere biletul. Am ajuns sa prezint pasaportul. M-a intrebat ce o sa fac, eu evident: “o sa calatoresc” (un alt sfat primit a fost sa nu spun ca am venit sa lucrez, pentru ca ar fi trebuit sa am deja viza de munca facuta). El:“Cu cine ai venit?” Eu: “Singura”. A ridicat dintr-o spranceana poate in semn de respect, sau de “nu stii in ce te bagi” si m-a pus sa stau dreapta si sa ma uit in camera, sa imi faca poza. Mi-a mai luat amprentele digital, a trantit o stampila pe pasaport si mi la inapoiat.

Asta a fost tot? Pentru asta nu am dormit eu linistita tot zborul sau macar sa fi terminat de vazut “Captain America si nu stiu cine”? Pentru asta nu am baut eu mai mult vin? Am zis sa fiu macar treaza cand incep sa plang ca poate ma apuca sughitul. Daca stiam…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: